Cea mai „grea” postare

El nu ştie că urarea mea o să fie pe blog! El poate nici nu se aşteaptă…E pentru prima dată când vorbesc despre el simplu şi exact! El e definiţia paradoxului…reuşind în acelaşi timp să fie cel mai rău dar şi cel mai bun. El iubeşte contradicţia şi întodeauna demonstrează asta prin relaţia gest-cuvânt. La cuvinte, nu se pricepe deloc, e cel mai slab punct. Ştie de multe ori că e nevoie de ele dar le păstrează pentru el. Gesturile frumoase, în schimb, le face cu cea mai mare naturaleţe, uneori fără să vrea. E cel mai protector om, dar nu declarat. Stă întodeauna în umbră, dar eu ştiu că şi de la distanţă, chiar doar şi cu privirea mă face să fiu în siguranţă. E genul de om care trece cu tărie peste probleme, cu atâta tărie că dă uneori impresia de nepăsare. Dar e genul de om care se gândeşte mult la rezolvarea problemelor…fără ca tu să-ţi dai seama. Pare superficial dar niciodata nu a fost…E un om care greşeşte mult şi des şi îşi cere iertare rar prin cuvinte. E genul de om pentru care familia e sfântă chiar dacă uită s-o arate. E genul de om sociabil, are multe cunoştinţe dar are simţul fin pentru prieteni. E genul de băiat deştept dar o demonstrează rar. E genul de băiat pe care mama l-a plăcut din prima clipă…e genul acela de băiat! E genul căruia uneori îi sunt mamă, de cele mai multe ori iubită, uneori prieten de joacă, companie de ieşit la o bere şi viceversa.

Eu l-am cunoscut când înca era copil. Mi-a fost iubit la început apoi a devenit cel mai bun prieten, cel mai important om şi habar n-am cum să-l numesc ca să cuprind tot…al meu! E genul acela care orice s-ar intampla va fi mereu acolo. E genul pe care l-aş iubi chiar şi după ce aş înceta să-l iubesc.

 
La mulţi ani! Eşti cel mai iubit dintre pământeni!

Rutină

Sunt zile în care vezi partea plină a paharului şi zile în care o vezi doar pe cea goală. Sunt zile în care îţi rezolvi toate problemele şi zile în care le complici mai mult. Sunt zile în care eşti dependent de unii şi zile în care ai vrea să-i împuşti. Sunt zile în care asculţi pe repeat o melodie şi zile în care nu asculţi nimic. Zile şi zile…şi nopţi pe care le pierzi şi dimineţi în care abia adormi.
Sunt oameni pe care îi iubeşti şi alţii pe care nu dai doi bani, sunt chipuri cărora le zâmbeşti şi altele pe care nu le priveşti. Sunt oameni pe care îi pierzi şi alţii pe care îi câştigi, sunt oameni pe care îi răneşti şi alţii pe care îi faci infinit de fericiţi. Sunt oameni de care râzi şi alţii care te fac să plângi. Ei probabil pentru tine sunt şi poate că pentru unii tu nici măcar nu eşti.
Aş vrea să îmi termin ziua cu persoana a III a verbului a fi, plural, timpul trecut compus. Aş vrea ca fiecare clipă s-o trăiesc pe baza prezentului simplu iar pentru ziua de mâine să nu îmi fac griji decât dacă ar vrea cineva să mi-o ia. Nu ştiu dacă i-aş spune indiferenţă, nepăsare sau detaşare..habar n-am! Ştiu sigur că aş dormi mai mult, aş fi mai frumoasă, mai fericită, mai zâmbitoare şi mai..eu.

Era  septembrie 2011, după multe ore de mers cu maşina şi cărat bagaje trei etaje, am ajuns. Nu o mai văzusem nici macar în poze, era o surpriză, urma să trăim acolo pe termen nelimitat. Era mică ,plină de lumină, soarele era foarte puternic. Era frumos, casa noastră, în chirie, ce-i drept, dar era prima noastră casă, noi şi numai noi puteam decide unde o să punem patul, masa, biroul, vaza, televizorul, pozele cu noi. În ciuda oboselii, nu am închis un ochi până când toate lucruşoarele nu aveau locul lor. Era cea mai frumoasă casă!

Cine romantice, adunări cu prietenii, petreceri cu muzica la maxim, dansuri, jocuri de cărti, remi, întâlniri cu familia, plecări, sosiri, îmbrăţişări, îndepărtări, urlete, zâmbete, tăcere…oricum iubirea a fost piesa de baza în design.

Azi intră şi ies străini. Azi e gol, puţin praf, şi bagaje împachetate…gata de plecare. Mâine o să doarmă altcineva în patul meu şi alte poze o să zâmbească de pe birou…nu o să mai fie dezordinea mea prin dulapuri, poate o să fie mai curat, dar vreau să cred că şi bucata asta de casă o să îmi ducă dorul aşa cum o sa i-l duc eu. Îmi rămâne o parte din viaţă şi din suflet în casa asta şi vreau măcar să cred că nimeni nu va reusi să concentreze atâta căldură şi iubire cât am reuşit noi.

Piesa principală de design nu s-a demodat, nu s-a stricat…cred că ambianţa a fost  de vină. Pereţii care au auzit atâtea aş vrea să spună ceva, nicio piesă de mobilier nu strigă după noi…aş vrea să spună că de vină sunt ei că au avut aceeaşi culoare în tot acest timp, de vină e patul, şi becul chior, asta aş vrea să aud..

„Să pleci, e ca şi cum ai muri, să ramai e şi mai rau…”

Ambiţie…

De ce nu am dat la Drept, la Medicina, la Turism , la Construcţii de maşini sau la Marketing? Pentru că atunci când abia învăţasem să citesc, luam ziare şi citeam ştirile la birou, ca Andreea Esca. Mai târziu prezentam emisiuni ca Mihaela Rădulescu…eram mândră, bunicul mă aplauda mereu…nu ştiam pe atunci ce înseamnă jurnalism, dar făceam toate aceste lucruri. Mai târziu am inţeles, asta îmi place să fac şi asta trebuie să fac. Eu am fost prima în clasa a VIII-a, dintre colegii mei, care ştia deja ce vrea să facă, vroiam să devin jurnalist. La liceu nu m-am răzgândit nicio clipă. M-am izbit de multe priviri ironice de atunci, azi nu mai sunt priviri, sunt cuvinte grele care dor din ce în ce mai tare. E greu să intri în această lume, e greu să şi rămâi…dar ajută-mă Doamne să intru, că apoi vedem noi cine mai iese!

E frustrant să îţi rozi coatele la facultate, să faci practică pe unde te primeşte ca apoi să ţi se spună verde în faţa că de fapt PRO TV nu caută oameni cu diplome, ei cauta feţe! Feţe pe care le învaţă ei cumva, le antrenează şi ies oameni de televiziune. Deci cel mai tare post de televiziune din Romania nu lucrează cu jurnalişti, oameni buni, lucrează cu feţe! Atunci rog facultatea de jurnalism să introducă o noua proba la admitere, cea de frumuseţe! ca sa ştim dom-le de la început cum stă treaba!

Acuma, Pro TV nu e singurul post din Romania, mai avem de încercat! după vorba domnului Trofin, „mai avem de luat bocanci in bot” ! Dar pana la urmă asta ne defineşte visul şi mai mult. Eu am fost dezamagită, pentru câteva minute mi-a trecut prin minte să renunţ, să fiu şi eu un funcţionar plictisit sau o tanti nervoasă de la bancă…dar cred că nici acolo nu-i uşor, mai bine încerc sa îmi depăşesc limitele aici, unde ştiu că pot!

Acum mă rog să trăiască bunicu’ câţiva ani , să îi mai prezint ştirile, de data asta din televizor!

 

 

Femeie

Femeile sunt facute sa suporte cea mai mare durere, cea a nasterii..iar noi plangem din nimicuri..astenie, inselat, parasit. Ni se spune mereu ca suntem cele mai puternice fiinte dar mereu ne impiedicam in obstacole senzoriale. Femeia este cea care face lumea sa zambeasca cu zambetul ei, dar culmea…in mai toate diminetile ea se trezeste cu depresii.

Pentru ca ni s-a spus ca putem suporta cea mai mare durere dar a uitat sa ni se spuna ca e doar fizica, lucru superficial pentru o femeie. Ea nu o sa planga niciodata ca s-a lovit la picior, plange ca nu e nimeni acolo sa o ajute, nu plange ca o urmaresc trei madanezi si unul din ei o musca…ea nu da doi bani pe muscatura, ea plange pentru ca nimeni nu a fost langa ea sa o apere, si inca ceva…cand o femeie primeste o palma de la el, nu plange ca o doare fata, plange ca doare inima! Asa ca, nu suntem puternice, nu suntem nici slabe dar suntem sensibile.

Femeia percepe totul absolut diferit si nu o poti intelege decat daca te nasti in locul ei. Problema e ca, pentru a o face fericita nu trebuie sa o intelegi, trebuie sa o cunosti…

Ea nu are nevoie, ca tine de sex dimineata, ea are nevoie de dragoste! Poate renunta oricand de la o iesire cu fetele pentru ca tu esti singur si vrei sa stea cu tine, in schimb tu nu, pentru ca tu esti barbat si barbatii pot! Si barbatii pot pentru ca femeile trec peste, si femeile trec peste pentru ca iubesc barbatii de la nastere pana la moarte, ii iubesc, ii ingrijesc, ii duc pe drumul cel bun, ii scot in evidenta, ii fac parinti…iar barbatii nu au vreun merit pentru asta…femeile iubesc pentru ca asta e motorul lor, de barbati depinde doar daca iubirea este fericita sau trista!

La multi ani dragi femei! banuiesc ca vom invata cu timpul ca fericirea noastra sa nu depinda de nimeni…sper ca se poate! Succes!

Astenie

Primavara nu vine cu 1 martie, primavara nu se face cu o floare, primavara nu o simti cu un martisor in piept! Prima zi de primavara e cand abia astepti sa te trezesti si sa te inneci cu soare si zambet. La mine nu e primavara acum! Zapada s-a topit de mult iar ghiocei erau si de ziua mea!

La inceputul lui septembrie de ce nu se bucura lumea ca avenit toamna..de ce nu se pun frunze in piept? Nu-mi place primavara voastra…o astept pe a mea!

Until my spring will come, i need some headache pills and condoms for my soul.

pura fictiune

O sa vina vremea cand vei putea trai linistit fara povara prezentei mele pe umeri.O sa dispar din poze,din ganduri si voi ramane doar in amintiri.Vei uita…si in locul meu va ramane un gol enervant pe care il vei putea umple cu tot ce-ti place tie.

Vei fi fericit fara mine in preajma ta.Si orice alegere facuta de tine va fi mai buna decat daca m-ai fi ales pe mine.O sa fie soare  dimineata  si n-o sa mai trebuiasca sa-l imparti cu mine, n-o sa mai gasesti fire de par pe perna ta .. eu voi deveni doar o prelungire a visului tau.

N-o sa mai fiu acolo sa dau vina pe tine,sa ma vezi plangand dupa ceva ce e posibil sa  nu-mi fi apartinut niciodata.N-o sa te mai traga nimeni in jos,n-o sa te mai intoarca nimeni din drum.

Vei intalni pe altcineva care sa nu greseasca cat gresesc eu,sa nu te acuze cum o fac eu.N-o sa te mai enervezi,n-o sa mai trebuiasca sa te chinui sa intelegi un om bolnav…

E posibil sa vina vremea cand vei putea fi doar tu, exact asa cum esti, cum vrei sa fii..nu va mai fi nimeni acolo sa te incurce…Dar pana atunci accepta acel om bolnav de tine..mai enerveaza-te putin si lasa timpul sa treaca.

 

6 iunie 2011

asa, ca dupa ziua mea…

E adevarat si trebuie sa recunoastem ca toti dintre noi ne dorim ce-i mai bun si ce-i mai frumos, si asta mai ales de ziua noastra. Parca iti sclipesc ochii la primirea ceasului pe care ti l-ai dorit, rochia la care visai sau am putea trece la masina pe care o asteptai sau vacanta in Dubai :)) Ei bine, da, iti sclipesc ochii cand primesti un buchet de n-spe trandafiri pentru care iubitul tau a oferit saizecidemilioane!!! 

Ei bine, nu o fac pe nevinovata, mi-ar placea si mie sa vad toate acele cadouri si le-as primi cu inima deschisa dar stiu ca in cele mai multe cazuri, lucrul asta nu m-ar face fericita! Pentru ca fericirea e cand primesti flori intr-o zi oarecare, cand mergi la cinema si razi in popcorn, cand mergi la cumparaturi si el e cu tine la cabina de proba, nu la casa de marcat, cand mai aveti cinci lei si cedeaza totusi pentru desertul tau, cand dansati pe strada, cand radeti pana la epuizare si cand adoarme in bratele tale, nu undeva pe o canapea intr-un club.

Ei bine, femeile care se bucura de cadouri extraordinare n-o sa ne spuna noua ca le e greu si ca de fapt fericirea sta in iubirea simpla, iar femeile care au parte de iubirea simpla nu o sa recunoasca faptul ca mai tanjesc si ele dupa masini, vacante si buchete imense pentru ca pana la urma, vorba vulpii, acri-s strugurii cand nu ajungi la ei.

Eu fac parte din categoria celor care se bucura de o iubirea simpla si lupta alaturi de-al ei  print ca sa ajunga sa se bucure de vacante exotice si cadouri scumpe. ;))

Si da, sunt fericita! Iar de ziua mea nu am fost in club si nu am avut parte de petreceri bomba dar totusi la sfarsitul zilei am avut un zambet sincer, un ras sincer si nebun mai degraba. Asta pentru ca nu m-a uitat nimeni, cu sau fara facebook sa le aminteasca :)) , pentru ca am prieteni „amuleta” care imi indeplinesc dorinte, pentru ca am o familie extraordinara si pentru ca am avut pe cineva sa-mi adoarma in brate.

 

slabiciuni…

 

Vreau sa imi cer iertare ca in ciuda faptului ca pun pret pe cuvinte, uneori le arunc fara sa gandesc. Imi cer iertare fiecarui  om pe care l-am ranit cumva candva. Imi cer iertare mamei pentru atat de multe greseli pe care le-am facut, imi cer iertare tatei ca l-am lasat sa plece si ca inca il mai judec, imi cer iertare celui care nu am invatat inca sa ii fiu recunoscatoare dar care a venit cand era cea mai mare nevoie de el…alor mei!

Imi cer iertare prietenilor carora nu le-am fost alaturi si imi cer iertare ca altora le-am fost prea mult. Imi cer iertare daca am dispretuit, am ranit si am intors spatele. Imi cer iertare daca am ales vreodata raul si binele a avut de suferit.

Imi cer iertare, tie daca am distrus vreun gram de iubire…atat!pentru toate celelate m-ai iertat deja si imi cer iertare daca vreodata iubirea mea a fost mai prejos.

Imi cer iertare pentru momentele in care ma simt mai putin decat sunt de fapt!imi cer iertare pentru clipele cand ofer mai putin decat pot de fapt! Imi cer iertare pentru fiecare principiu pe care il incalc chiar si in gand. Imi cer iertare pentru toate clipele in care spun ca nu pot si imi cer iertare ca inca imi cer iertare pentru aceste lucruri.

Promit ca o sa ma iert si eu candva…

punct slab

Intr-un colt de suflet ai pe cineva pe care dai vina si pentru care simti urme de vina.Vorbesti rar despre coltul tau de suflet dar asta nu inseamna ca nu te gandesti in fiecare zi la el, la fiecare rugaciune.De cele mai multe ori te gandesti ca nu ar fi schimbat multe daca ar fi fost mai prezent alteori spui ca ar fi fost totul diferit daca ar fi fost acolo. Cand erai mai copil stiai doar ca a plecat si atat. Cu timpul insa, ai intalnit oameni care au ramas in „lupta”pana cand au realizat ca se luptau cu propria persoana, recompensa lor a fost ca intr-un sfarsit au redescoperit cum e sa fie bine si cum e sa le fie bine si celor pe care trebuia sa ii protejeze. Uite, privind povestile astea..incepi sa dai vina. Si aici incepe vina ta…zunt zile in care iti iei rolul de vinovat, sunt zile in care dai vina. Problema e ca in ambele situatii ti-e dor si te simti inutil. Nu-ti ramane decat sa nu-i repeti greseala…si sa te feresti in viata ta de oameni ca el.Il iubesti oricum si asa trebuie sa ramana…asa e dat de la Dumnezeu!