Pentru lumină

Dragii mei, vine săptămâna mare şi vreau să vă spun că cel mai mare păcat nu e prezent în lista cu produse de frupt. Cel mai mare păcat e să nu faci tot posibilul să fii fericit şi să îi faci şi pe ceilalţi să fie! Aşa că trăiţi sincer măcar săptămâna asta, astfel încât să nu vă simţiţi vinovaţi când luaţi lumina. Să fiţi liberi săptămâna asta, asfel încât în momentul în care luaţi lumina să nu aveţi niciun regret! Săptămâna asta iertaţi-vă pe voi inşivă pentru că cel mai mult greşim faţă de noi, zâmbiţi pentru că aşa îi faceţi fericiţi pe cei care vă iubesc, vorbiţi! Spuneţi tot ce nu aţi spus şi ar fi trebuit, tot ce trebuia şi nu aţi putut…

E săptămâna în care Dumnezeu nu ne cere să ne însetăm sau să ne înfometăm, să megrem pe sub mese la biserici sau sa dăm bani la acatiste…e săptămâna în care Dumnezeu îţi cere să îţi iei un moment de linişte în care să aduni tot ce ai făcut, să tragi linie şi să recuperezi toate gesturile pe care din grabă sau reavoinţă le-ai uitat!

E săptămâna în care trebuie să fii tu cu tine împlinit, asta e condiţia să meriţi lumina! Adevărata lumină, nu cea de pe lumânări superficiale, de plastic ce se plimbă prin cimitire!

Cea mai „grea” postare

El nu ştie că urarea mea o să fie pe blog! El poate nici nu se aşteaptă…E pentru prima dată când vorbesc despre el simplu şi exact! El e definiţia paradoxului…reuşind în acelaşi timp să fie cel mai rău dar şi cel mai bun. El iubeşte contradicţia şi întodeauna demonstrează asta prin relaţia gest-cuvânt. La cuvinte, nu se pricepe deloc, e cel mai slab punct. Ştie de multe ori că e nevoie de ele dar le păstrează pentru el. Gesturile frumoase, în schimb, le face cu cea mai mare naturaleţe, uneori fără să vrea. E cel mai protector om, dar nu declarat. Stă întodeauna în umbră, dar eu ştiu că şi de la distanţă, chiar doar şi cu privirea mă face să fiu în siguranţă. E genul de om care trece cu tărie peste probleme, cu atâta tărie că dă uneori impresia de nepăsare. Dar e genul de om care se gândeşte mult la rezolvarea problemelor…fără ca tu să-ţi dai seama. Pare superficial dar niciodata nu a fost…E un om care greşeşte mult şi des şi îşi cere iertare rar prin cuvinte. E genul de om pentru care familia e sfântă chiar dacă uită s-o arate. E genul de om sociabil, are multe cunoştinţe dar are simţul fin pentru prieteni. E genul de băiat deştept dar o demonstrează rar. E genul de băiat pe care mama l-a plăcut din prima clipă…e genul acela de băiat! E genul căruia uneori îi sunt mamă, de cele mai multe ori iubită, uneori prieten de joacă, companie de ieşit la o bere şi viceversa.

Eu l-am cunoscut când înca era copil. Mi-a fost iubit la început apoi a devenit cel mai bun prieten, cel mai important om şi habar n-am cum să-l numesc ca să cuprind tot…al meu! E genul acela care orice s-ar intampla va fi mereu acolo. E genul pe care l-aş iubi chiar şi după ce aş înceta să-l iubesc.

 
La mulţi ani! Eşti cel mai iubit dintre pământeni!

Rutină

Sunt zile în care vezi partea plină a paharului şi zile în care o vezi doar pe cea goală. Sunt zile în care îţi rezolvi toate problemele şi zile în care le complici mai mult. Sunt zile în care eşti dependent de unii şi zile în care ai vrea să-i împuşti. Sunt zile în care asculţi pe repeat o melodie şi zile în care nu asculţi nimic. Zile şi zile…şi nopţi pe care le pierzi şi dimineţi în care abia adormi.
Sunt oameni pe care îi iubeşti şi alţii pe care nu dai doi bani, sunt chipuri cărora le zâmbeşti şi altele pe care nu le priveşti. Sunt oameni pe care îi pierzi şi alţii pe care îi câştigi, sunt oameni pe care îi răneşti şi alţii pe care îi faci infinit de fericiţi. Sunt oameni de care râzi şi alţii care te fac să plângi. Ei probabil pentru tine sunt şi poate că pentru unii tu nici măcar nu eşti.
Aş vrea să îmi termin ziua cu persoana a III a verbului a fi, plural, timpul trecut compus. Aş vrea ca fiecare clipă s-o trăiesc pe baza prezentului simplu iar pentru ziua de mâine să nu îmi fac griji decât dacă ar vrea cineva să mi-o ia. Nu ştiu dacă i-aş spune indiferenţă, nepăsare sau detaşare..habar n-am! Ştiu sigur că aş dormi mai mult, aş fi mai frumoasă, mai fericită, mai zâmbitoare şi mai..eu.