Mai de mult, momentele când rămânea fără cuvinte erau alea în care nu mai avea lucruri bune de zis. Acum e invers…nu se poate opri din tăcere atunci când trebuie să spună lucruri frumoase. Le spune rar şi apoi urmează zile întregi de recuperare. O vreme a văzut doar partea plină a paharului acum preferă să şi-l golească singură.
Unde eşti tu cea care vedeai o zi bună acolo unde nu era nici urmă de ea? Nu ai visat niciodată la petale roz învelite în caşmir pufos dar totuşi, de aici, până la a avea coşmaruri oricând închizi ochii e destul de mult. Tu, soră cu ploaia, mereu ascultai în loc de muzică picături, azi îţi dai muzica la maxim de frica să nu plângi…Şi dacă plângi ce? Ai făcut-o de atâtea ori fiind onestă cu tine şi demnă în ochii celor din jur. Azi de ce te fereşti să plângi?
Cine te crezi tu de nu-ţi permiţi să verşi lacrimi pentru toate zilele proaste si nopţile albe? Nu ai fost niciodată puternică şi ştii că de câte ori ai vrut, ai jucat prost ! De ce taci? şi cel mai important din toate…când taci, pe ce te bazezi?
oanaadnana 